„polenul albastru al dragostei”

eram în cărți ținute cu ambele brațe la piept
eram în pat cu ambii ochi întredeschişi spre tine
eram în vis crezând că aievea e-ntâmplare
eram convins că drumul n-a fost nicicând corupt
şi norii nopții adunau lumina din palmele tale
ca ele să-mi găsească firav chipul între perne
şi rupeam bucăți din ceva ce pare astăzi dor
cerând îndrumare spre un alt univers conform
şi regăsesc ani la rând oasele tale sub piele
iubind fără moarte cale tăcere cuvinte viitor
şi ca-ntr-un poem de naum iti soptesc
„să nu mă ții prea departe de piept”

easy

Woke up at 4AM, I had no air to breathe. Looked at my phone and there were messages. Instantly, my heart was racing, full of hope, like a child seeing the ice cream truck.

Please, tell me, how can I turn off my brain and my heart?

Please, tell me, is it easier for you? Do you cry at night and when the sun makes its way on the sky? Do you stop breathing and then try to remember how to start again? The scream and the tears are constantly chocking you and not even nicotine and alcohol can’t kill them? Tell me… tell me you’re waiting for me home

acasa

‘Poimaine vii acasa

Unde-i liniste, cald, si eu’

inside

Si, deodata, toate melodiile erau despre singuratate. Si toate respiratiile urlau. Ai simtit vreodata nevoia sa stai constant sub apa? Sub apa, sub ploaie, sub orice ti-ar tine pielea inundata, sa stii ca n-are ce sa fie mai mult.

Partea proasta e ca te credeai destept. Stiai ca o sa vina un moment si ai gandit asta iar si iar si ai zis ca totul s-a rezolvat. Ai identificat, ai facut pace si gandul si gata. Dar ai incercat vreodata sa zici asta cu voce tare? Cand o auzi e ca si cum s-ar intampla. Taie in carne din interior.

Am simtit ca am platit si voi continua sa platesc pentru toate pacatele intregului univers. Am simtit si simt ruptura constant, neintelegand de unde, ce se mai rupe din mine. Si cu cat mai multe bucati dispar, cu atat mai inchegat resimt totul. Cu atat mai mult constientizez imensitatea sentimentelor si tot ceea ce s-a intamplat. Vezi? Toate lucrurile bune raman. Si au fost doar bune. Totul ramane. Vesnic. Etern. Pentru totdeauna. Ca nu mi-e frica de tine, ci de absenta ta.

Nu mi-e frica de mine. Sunt doar o mana de pamant. Dar talpile tale mi-au dat sens. Si apoi cutremurul…

Respiratia ta ma face nemuritor. Si langa tine, asta inseamna ca sunt cel mai puternic. Fara, traiesc vesnic cu demonii mei. Dar o sa-ti sarut palmele pana vor ajunge sa tina intregul univers in ele. Oricare ar fi el.

God

There are so many times I start thinking about my grandmother and I wonder: how she could be such a good human being? She had a thing with God, like keeping money in those books she bought from church. 😅 She was never a religious fanatic, she couldn’t even walk to the curch, but she never said anything wrong about priests and God. She was swearing a lot, but just to let you know she can do it too. She never tried to make me pray or to pay attention to religious events, she just explained if I asked.

And now I ask: why?

I was 5. All my life I never seen my granny walking like a normal person. She nedeed help to go one place or another. One day I wanted to go to church. All my friends were going. Granny told me not to go because is late. I guess it was Easter or something. She was worried about me not eating that day and staying out late with who knows. She was aware of her incapability to come and save me if something were to happen. I did not understood.

I pushed her. She hit a wall and she fell. I didn’t even help her to get up. I ran.

So, yes, God, that was the day I started to hate you.

Şi azi

Aş fi dormit pânã la prânz şi n-ai fi zis nimic, ca de-obicei. Mi-ai fi ținut somnul lin de parcã asta era menirea ta.

M-aş fi trezit târziu şi-aş fi ascultat prea tare muzicã pe care n-ai fi înțeles-o, dar ai fi zâmbit ştiind cã sunt la distanțã de o uşã de tine. Aş fi ieşit din casã şi m-ai fi urmãrit plecând aşteptând de-atunci, cu nerãbdare, sã mã-ntorc.

Şi-aş fi venit târziu acasã, m-aş fi oprit la tine sã-ți zic cã vreau sã mai stai o viațã la distanțã de-o uşã de mine, dar doar te-aş fi întrebat ce mai faci şi ți-aş fi urat ‘la mulți ani’ în timp ce mã-ntindeam pe marginea patului şi-aş fi ațipit lângã tine.

Acum e cam târziu, cãci târziu am deschis ochii. Şi aş fi vrut, şi-aş fi stat, şi-aş fi fost, şi-aş fi… aş fi acum acoperitã de cãtre tine cu o pãturã ca sã nu-mi fie frig. Acum, sunt sigurã cã ai grijã de el precum ştiu sigur cã ai plecat zâmbindu-i.

O sã-mi fiți mulți ani, toți anii, în piept.

Ti s-a-ntamplat

Sa-ti fie inima scoasa din piept intr-o secunda?

Sa simti ca nu mai existi pentru o clipa. Sa plangi, sa-ti fie dor, sa simti atunci totul atat de pur si atat de real. Sa-ti ramana cuvintele in gat, inotand in lacrimi, sa nu poti… sa nu nimeni… sa nu tu…

Before she…

The exact moment I stopped breathing was the very first moment I was standing still on the right side of her bed. She couldn’t speak. I was waiting there in silence to die with her. Her eyes were so tiny and shiny, looking at me but not recognising me. Inside I was screaming ‘you raised me, what you see is the sum of all the things you said to me, of all the thing you mean to me’ but I couldn’t.

She turned her head to the windows and suddenly screamed ‘where’s my girl?’. ‘I am here! I am here with you!’ I wanted to say. Then my love came in and she screamed to me ‘take care of her’.

She went to the hospital to die in a place she didn’t know anyone while I was taking care of my love. And everytime I want to cry I inhale and hug my love.

Hope you’re in a good place where you can joke all day and teach others how to be beautiful human beings.

‘Bunica mi-a zis…’

că oamenii nu sunt doar buni, că niciodată nu trebuie sa fac ceva ce nu vreau, că mai bine n-ai decât să rămâi dator, că îi ia dracu’ pe ăia nerecunoscători, că nu-i frumos să nu vizitezi oamenii dragi, că ‘dacă eşti tânăr trebuie să te duci în toate părțile, în toate locurile, unde vrei tu’, că poți oricând să faci bine, că nu-i nicio ruşine să munceşti, că şi după ce ai uitat cum o cheamă pe nepoata ta încă mai ştii ziua în care te-ai căsătorit, că oamenilor care par că nu aud nu trebuie neapărat să le vorbeşti mai tare, ci doar mai calm, că e bine să ‘râzi dracului mereu, că alea rele curg oricum’, că e bine ‘să aduci fetele acasă, mamă, să le văd şi eu’, că nu conteaza că nu ştii să scrii cât timp ştii să înveți ceva bun pe cineva, că iertarea e un cuțit pe care îl scoți din inimă, da’ nu bandajează nimeni niciodată, că singurătatea nu e neapărat despre a fi singur, că.

dor. mult dor.

Inspir prin ‘te’, ajung la ‘i’,

Sar peste semicercul ‘u’.

Expir prin ‘b’, te rog eu, zi,

Cum imbratisezi litere tu.

E firesc un ‘e’ curand,

Ceva mai jos, spre coaste.

Unde-‘s’ cu buricul degetului, bland,

Cercetand tinuturi vaste.

Nu stiu unde sunt, nimeni nu stie.

Fiinta mea traieste uneori

Doar in tinuturi din hartie.

Doar in tinuturi din nori.

Si trag de mine sa mai merg,

Macar incet sa tot incerc,

Coborand trepte ce se sterg,

Spre un mult prea-nalt semicer’c’.