deși majoritatea oamenilor cred despre alții că îmbătrânesc, puțini descoperă că unii devin progresiv magnifici. cu toată energia lor, cu toate modurile lor de a zâmbi, de a râde, de a se mișca, de a fredona un cântec uitat de lume cu aceeași ardoare cu care a fost scris.
deși mereu mă plâng că nu dorm destul, mereu conștientizez că universul mă caută imediat după trezire și mă ascund, mă răsucesc, dar mă prinde de mâini și adună toate gândurile astea nefericite într-un surâs de nouă zi, într-un buchet de priviri ațintite spre ochi fericiți, spre râsete energice și buze ce-mi susțin toate senzațiile de bine și toată lumea.
oare când o să devenim și noi progresiv magnifici, progresiv geniali, progresiv îndrăgostiți?
The Red 